Azi m-am impacat cu toamna

M-a intrebat cineva de ce-as fi nostalgic… De ce n-as fi?, i-am zis. Eram la… un pas de vorba prin oras. El nu-l mai vazuse de mult si fara sa vreau am facut, cumva, pe ghidul. M-a intrebat de cabanutele de la Pietrele lui Solomon si de La Iepure… I-am spus ca… ramasitele lor mai sunt acolo. Si nu ma refeream la ele ca la niste constructii din birne de lemn si caramizi. Ci la ele ca la niste locuri vii. Asa le tinem minte amindoi. I-am spus ca spre Iepure a aparut un baraj batut din pamint care, nu a… barat niciodata nimic. A aparut pare sa sune a ceva… recent dar nu, el a aparut de mult si acum realizez de cind nu a mai fost vechiul meu prieten in Brasov… I-a placut sensul giratoriu de la Casa Armatei si tot aranjamentul asta pietonal De pe Livada… si i-au mai placut strazile ceva mai late si curate si florile… Dar cind a privit in sus, spre Drumul Poienii, spre Warthe s-a intristat. Dezvoltarea aia imobiliara de lux care a ras padurea din virful dealului i s-a parut monstruoasa. Uite cu chestia asta, Brasovul e ciung, infirm si astfel cu nimic mai presus decit Mizilul sau Zimnicea!… Nu l-am putut contrazice. Dupa parerea lui blasfemia aia din virful dealului anuleaza definitiv tot ce s-a facut cit de cit bine in oras… La ce sa-l contrazic? De pe calea nostalgiei nu poti contrazice nimic sau pe nimeni. I-am spus doar ca alte ansambluri rezidentiale aproape ca au urcat pe Timpa, pe versantul dinspre Racadau, ca din Drumul Poienii si Schei curind va mai ramine doar aparenta padurilor si a drumurilor vechi de munte… Da -mi-a zis- probabil cind voi reveni iar, peste multi ani, pe Timpa vor fi terase cu vile sau mai stiu eu ce! Or sa vinda si Timpa! Acum iti pricep nostalgia si a zimbit abatut… O plimbare banala, o discutie banala incheiata pe o terasa, dincoace de ziduri, la Olimpia, linga terenurile de tenis… Acolo mi-am amintit de vederile alea in sepia cu Brasovul de inceput de secol XX si de orasul De Odinioara al lui Sextil Puscariu… Probabil si fotografiile noastre de azi le vor parea la fel de afumate si de vechi si brasovenilor de peste o suta de ani si nici ei nu vor mai recunoaste mai nimic, citindu-ne cu oarecare curiozitate manifestele.  Lumea, lucrurile nu tin cont nici de noi, nici de nimic. Sa aplaudam progresul, batrine, hai sa nu mai fim circotasi, e un oras minunat acesta si infloreste pe zi ce trece!, mi-a spus, la despartire, amicul facindu-mi cu ochiul. Da, eram cit pe ce sa sa-mi bosorogesc gindurile si… vederile, mi-am zis si eu. Nu sunt decit nostalgii… Ca si aia pentru ciocolatica cu rom a copilariei care, fie ea azi si dubla si, poate, si mai dulce tot nostalgia ciocolaticii Rom ramine. De-aia cred, de acolo de la Olimpia am vazut, in sfirsit, toamna… asa cum o stiam, cu lumina trecuta printr-un borcan de miere, si am zarit primele unde galbui si roscate pe timplele Timpei si primele frunze, cit palma, lenevind pe asfalt… Si… ne-am impacat!… :) P.S. – Muzicile astea mi le face cadou toamna in fiecare an, mi le lasa in prag drept rasplata ca o iert. Ma cunoaste deja, stie ca-mi plac cel mai mult … ;) About these ads Rate this: Share this: Share on Tumblr Mai mult Email Print Google+ Pocket Pinterest Like this: Like Incarc... Related

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu